pace
12 citate ale lui Thich Nhat Hanh care iti vor aduce pace.
iunie 1, 2017
5 poeme sufite care iti vor da aripi.
iunie 20, 2017
pace
12 citate ale lui Thich Nhat Hanh care iti vor aduce pace.
iunie 1, 2017
5 poeme sufite care iti vor da aripi.
iunie 20, 2017

Cine a fost Rumi si care este mesajul lui?

rumi poetul

 

Rumi, poetul inimilor.

Poemele mistice ale lui Rumi au puterea de a deschide inimi, de a trezi constiinte si de a ne pune in legatura cu adevarul cel mai intim din noi, iubirea.

Dar, Rumi nu vorbeste despre o iubire oarecare, asa cum vedem astazi in versurile tuturor cantecelor de la televizor. El vorbeste despre iubirea suprema fata de Cel Iubit, Dumnezeu, si despre iubirea Lui fata noi. Poeziile lui ne pun intrebari care patrund adanc in suflet si care ne indeamna sa contemplam.

 


„Cand o sa incepi acea calatorie lunga in tine insuti?”


 

„Dincolo de ideile despre bine si rau, exista un camp.

Te astept acolo.”

 


„Ceea ce cauti te cauta.”


 

„Nu te simti singur. Intregul univers este inauntrul tau.”

 


 

Cine a fost Rumi?

Rumi este cel mai renumit poet persan sufit si cel mai indragit poet mistic al tuturor timpurilor. A trait in secolul XIII, in Persia (Iran) , apoi in Konya, Turcia,  intr-o perioada efervescenta din punct de vedere spiritual, cultural si artistic. Opera sa a ramas ca o mostenire nepretuita pentru intreaga umanitate, iar ordinul „Mevlevi” al dervishilor dansatori ii duce mai departe entuziasmul pentru cautarea lui Dumnezeu.

Probabil ca ai citit cel putin o data una dintre poeziile lui, sau poate ca esti un cititor devotat al operei lui. Oricum, cu siguranta te vei bucura sa afli mai multe despre viata lui, intamplarile care i-au marcat viata spirituala, intalnirile cu maestrii spirituali, transformarea si cateva opere selecte.


„Toata ziua ma gandesc la asta, apoi noaptea, intreb:

De unde vin si ce trebuie sa fac aici?

Nu am nicio idee.

Sufletul meu este de altundeva. Sunt sigur de asta.

Si vreau sa sfarsesc acolo.

Aceasta betie a inceput in alt loc.

Cand voi ajunge din nou acolo, voi fi complet treaz.

Intre timp…Sunt ca o pasare de pe alt continent,

Stand in aceasta crescatorie de pasari.

Dar va veni ziua in care imi voi lua zborul.

Dar, stai, cine este acum in urechea mea?

Cine aude vocea mea? Cine spune cuvinte cu gura mea?

Cine vede cu ochii mei? Ce este sufletul?

Nu ma pot opri din a pune intrebari.

Daca as putea gusta macar o picatura din raspunsul la aceste intrebari,

As putea sa evadez din aceasta inchisoare pentru cei beti.

Nu am venit aici din propria mea voie

Si nu pot pleca din voia mea.

Oricine ar fi Cel care m-a adus aici,

Tot El va trebui sa ma ia inapoi.

Aceasta poezie…Niciodata nu stiu ce urmeaza sa spun..

Nu o planific.

Cand sunt in afara ei, devin foarte tacut….Si rareori vorbesc.”

 

“Cine m-a adus aici” Rumi


 

Viata lui Rumi.

Jalāl ad-Dīn Muhammad Rūmī, Mevlânâ sau Rumi, s-a nascut in anul 1207 in regiunea Balkh (astazi face parte din Afhanistan) din Persia (astazi Iran) intr-o familie instarita ce avea conexiuni cu regalitatea persana. Inca din copilarie a avut acces la invatatura Sufita, tatal sau fiind un renumit teolog, jurist si mistic. In anii de scoala a studiat operele marilor maestrii Sufiti, pregatindu-si cariera de mai tarziu.

In perioada invaziilor tatare (1215-1220), familia sa a fugit din Persia, cautand adapost in tarile vecine. Calatoria lor a avut multe popasuri, unde Rumi a avut ocazia sa exploreze culturi si idei diferite: Bagdad, Damasc, Malatya, Sivas, Kayseri si Nishapur.

 

Intalnirea cu poetul Attar.

In orasul Nishapur, la varsta de 18 ani, Rumi l-a intalnit pe marele poet Sufit , Attar,  care i-a oferit o carte numita Asrarnama, care vorbea despre cum sufletul se leaga pe sine de lumea materiala, punandu-si piedici in comuniunea cu Dumnezeu. Acesta a fost un moment care i-a schimbat viata, iar cartea l-a inspirat in operele pe care avea sa le scrie mai tarziu.  

 

Casatoria

Despre casatoria sa nu au ramas foarte multe date consemnate, insa se stie ca Rumi a cunoscut-o pe Gowhar Khatun in orasul Karaman, unde familia sa a facut un popas de 7 ani. Tot aici, tatal si fratele lui Rumi, s-au stins din viata.

Impreuna cu Gowhar, Rumi a avut doi copii: Sultan Walad si Ala-eddin Chalabi. Dupa moartea ei, Rumi s-a recasatorit si a mai avut inca doi copii: Amir Alim Chalabi si Malakeh Khatun.

 

Rumi, liderul religios.

Dupa moartea tatalui sau, Rumi s-a stabilit in Konya, o regiune in Turcia de astazi, unde a mostenit pozitia de lider in cadrul unei scoli religioase islamice, numite madrassa. Avea doar 25 de ani in acel moment. Aici, prietenul tatalui sau, Sayyid Burhaneddin din Balkh l-a instruit in filosofie si in secretele mistice Sufite.

Pe langa aceste studii, Burhaneddin l-a invatat sa mediteze (facand impreuna retrageri lungi de pana la 40 de zile) si sa posteasca. Se spune ca mergea in Aleppo si Damasc pentru a primi cunoastere de la cei mai inalti oameni spirituali ai acelor vremuri. In numai 10 ani Rumi a ajuns un renumit jurist , profesor de teologie si predicator in moschei.  

 

Intalnirea cu omul care i-a schimbat viata – Shams din Tabriz.

In 1244 Rumi l-a intalnit pe Shams din Tabriz. Despre Shams din Tabriz se spune ca era un prieten al lui Burhaneddin si se pare ca acesta le-a facut cunostinta. Aceasta intalnire i-a marcat viata si l-a transformat dintr-un mare teolog intelectual intr-un ascet mistic.

Avea 37 ani la acea vreme si toata deschiderea spre cunoasterea unei parti noi a spiritualitatii. Shams, de cealalta parte, avea 60 de ani si era un dervish din ordinul Sufitilor ce calatorea prin lumea islamica, fara a sta prea mult timp intr-un loc. Intalnirea cu Rumi l-a marcat si pe el, Shams declarand ca in sfarsit si-a gasit „discipolul-maestru” caruia ii poate spune toare secretele mistice pe care le stie.

rumi

Relatia spirituala dintre Shams si Rumi.

Imediat au devenit cei mai buni prieteni, obisnuind sa petreaca impreuna ore si zile, ceea ce, desigur,  i-a pus pe ganduri pe apropiatii lui Rumi, care au inceput sa ii gaseasca tot felul de defecte lui Shams.

De doua ori a plecat Shams de langa Rumi: prima data, a plecat de buna voie si a fost gasit in Damasc, iar a doua oara a plecat de tot, a disparut subit, unele surse spunand ca insusi fiul lui Rumi ar fi stat in spatele disparitiei lui.

 

Opera lui Rumi.

Aparitia si popasul lui Shams in viata lui Rumi au fost extrem de benefice. Rumi s-a dedicat practicilor mistice, abandonand cautarea intelectuala, si a inceput sa compuna celebrele sale poeme mistice.

In aceasta perioada, prietenul sau Husameddin Chelebi, vazand valoarea poeziilor sale, l-a indemnat sa scrie mai multe. Rumi i-a raspuns ca daca el e dispus sa le scrie, el bucuros le va recita. Astfel, Rumi a inceput sa dicteze versuri.

 

O confesiune despre inspiratia divina din spatele poemelor lui Rumi.

Au ramas multe povesti despre Rumi, care, fiind cuprins de stari extatice profunde, recita versuri de inspiratie divina.

Iata ce spunea Husameddin despre acest proces al revelatiei divine, prin care Rumi punea in cuvinte intelegerile mistice:

„Nu a pus niciodata mana pe un stilou, in timpul compunerii volumului Mathnawi. Oriunde se afla cand il prindea inspiratia, fie ca era la scoala, la bai, la terme, sau in vie, eu scriam tot ceea ce el recita. De multe ori, abia puteam tine pasul cu el, pentru ca dura zile si nopti, la rand. Alteori, nu compunea cu lunile, iar altadata, nu a compus nimic timp de 2 ani. La terminarea fiecarei carti, ii citeam inca o data ceea ce am scris, pentru ca el sa corecteze ceea ce am scris.”

 

Diwan-e Shams-e Tabrizi.

Aceasta este una dintre cele mai populare opere ale sale, fiind dedicata prietenului sau, Shams.

Se spune ca dupa intalnirea cu Shams, el a atins nivelul de „Maestru Perfect” si ca vizita taramuri spirituale inaccesibile muritorilor de rand, de aici si inspiratia divina care i-a permis sa scrie aceste poeme.

rumi


„Tu, cel care il cauti pe Dumnezeu in afara ta,

Tu insuti esti Ceea ce cauti.

Atunci de ce sa cauti ceva ce nu ai pierdut niciodata?

Nu mai crede asa ceva: nu ai pierdut nimic, nu mai cauta!

Tu esti scrisorile, numele si cartile,

Profetii si ingerii cuvantul tau il propovaduiesc.

Stai linistit, da drumul acestei cautari zadarnice!

Tu esti casa, stapanul si cei ce ti se-mpotrivesc.

Esenta si forma, ceresc si pamantesc,

Intotdeauna etern, in moarte si in nastere, firesc. „

Poemul 81 din Diwan-e Shams-e Tabrizi, Rumi


 

Mathnawi


„Asculta fluierul de trestie si povestea pe care o spune,

Asculta cum canta despre separare…”

Mathnawi, Rumi


Mathnawi este una dintre cele mai ample opere de arta spirituale compuse vreodata de cineva. In acest volum, Rumi vorbeste atat despre partea lumeasca a omului cat si despre partea spirituala, detaliind pe de-o parte activitatile existentiale tipice acelor vremuri, dar si cele mai profunde niveluri mistice de comuniune cu Dumnezeu.

 

Teme in opera lui Rumi.

Principalele teme pe care le-a abordat in poemele sale sunt:

  1. Dorul de Dumnezeu – Rumi spune ca fiecare dintre noi se naste cu acest dor de Creator, o flacara care arde neincetat. El spune ca dorul acesta apare deghizat in multe stari, cum ar fi tristetea, supararea sau nemultumirea.
  2. Moartea sinelui fals – Rumi spune ca pentru a urca pe treptele care duc la Dumnezeu si pentru a fi una cu El, trebuie sa ne eliberam de identitatea falsa, de ego si de iluzii.
  3. Comuniunea cu Dumnezeu (tawhid) – aceasta este una dintre principalele teme ale operei sale, el spunand despre el insusi ca se simte separat de Cel Iubit. El mai zice ca aceasta este starea obisnuita a omului, rupt de Dumnezeu prin simturile corpului si prin activitatea mentala neincetata.
  4. Separarea de Dumnezeu – in poemele sale intalnim de foarte multe ori vorbindu-se despre fluierul de trestie, pe care Rumi il vede ca cea mai apropiata expresie a separarii omului de Dumnezeu. Fluierul este facut din batul de trestie dar este gol. Doar atunci cand muzicianul sufla prin el, fluierul scoate sunete. La fel, corpul fara spiritul lui Dumnezeu este doar o carcasa goala.De asemenea, sunetul fluierului are o nota melancolica, amintind de nostalgia omului fata de taramul lui Dumnezeu, pe care, spune el, fiecare o avem adanc inradacinata in suflet.


Importanta artelor.  

Rumi spunea ca Dumnezeu poate fi gasit prin folosirea poeziei, a muzicii si a dansului. De aceea, dupa moartea sa, fiul sau Sultan Walad, a infiintat un ordin de dansatori dervishi cu numele de Mevlevi.

 

Mostenirea lui Rumi.

In 1273, la moartea sa, se spune ca au venit oameni de toate religiile, din toate colturile lumii. Vestea despre darul si lumina sa ajunsese departe, iar oamenii au recunoscut autenticitatea si universalitatea mesajului sau. 

Astazi, la 800 de ani de la scrierea acestor poeme, cuvintele lui Rumi sunt la fel de vii ca in prima zi. Cartile sale sunt traduse in toate limbile lumii, depasind de mult granitele Iranului. De altfel, mesajul lui este unul universal al iubirii de Dumnezeu, al vietii traite doar pentru a-l iubi si cauta neincetat pe Cel Iubit. Un studiu de peste ocean a ajuns la concluzia ca Rumi este cel mai vandut poet din Statele Unite ale Americii.

 

Un dar de iubire.

In anii 2000, Deepak Chopra a facut o selectie a poemelor sale si le-a inregistrat impreuna cu nume mari de la Hollywood, printre care Madonna si Demi Moore.

Va lasam acum sa va bucurati si voi de versurile pline de intelepciune ale lui Rumi, intelepciune venita din alte taramuri! Acesta este albumul „Un dar de iubire” realizat de Chopra.



 

Surse:

 www.sufism.org

www.rumionfire.com

ww.wikipedia.org

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Send this to a friend